De ce ai nevoie de Dumnezeu?

În afară de faptul că este Singurul capabil de a înlătura barierele ce stau în calea creşterii tale duhovniceşti, El este Acela în prezența căruia conştientizezi realitatea cu privire la tine şi la ce se întâmplă în jurul tău.

Conştientizarea este esențială pentru că majoritatea românilor confundă adevărul personal cu opinia personală (doekim, gr = părere, opinie, de unde derivă latinescul doxa). A avea o opinie personală cu privirire la un anumit subiect nu este deloc egal cu adevărul despre acel subiect.

Toți avem o mulțime de opinii şi e firesc să fie aşa. Însă multe din opiniile noastre sunt pline de judecăți moral corecte şi sentimentul arogant că noi avem dreptate, iar cei care nu sunt de acord cu noi, nu au.

Adevărul nostru este mult mai profund decât opiniile noastre, iar el devine vizibil doar în prezența lui Dumnezeu. Adevărul se referă la ceea ce anticii numeau Kardia* – centrul de comandă al ființei umane. El nu înseamnă să avem dreptate, ci să exprimăm, într-un mod vulnerabil, ceea ce gândim şi simțim.

*kardia = centrul deciziilor în ființa umană formată din 3 „judecători”: conştiința – e bine/nu e bine, afectivitatea – îmi place/nu-mi place, voința – vreau/nu vreau. Pentru ca o decizie să fie corectă şi constructivă este necesar ca cei 3 „judecători” să fie în echilibru. Procesul de echilibrare se face cu ajutorul rațiunii şi intuiției.

CATALIN BOTEZATU - magazin oficial
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.