Vrei o tara mai buna? Educa-ti copiii!

Dacă ne gândim că statul este echivalentul, la scară mare, al părinților dintr-o familie, iar cetățenii sunt echivalentul copiilor, putem observa că dinamica din familia România urmărește îndeaproape tiparul unei familii obișnuite. În care tonul este dat de părinți. Iar copiii urmăresc atent și copiază întocmai. Rezultând apoi noi generații de părinți, care perpetuează același model, contaminat de istoria celor de dinainte și tot așa. Câtă vreme guvernarea acestei țări va oscila, precum într-o familie disfuncțională, între o extremă autoritară, dictatorială, privatorie de libertate, și alta în care limitele sunt explodate, nu există repere, nu există consecințe, nu există stabilitate, nu există modele, această nație nu va putea crește. Sau, cel mult, perioadele de evoluție sănătoasă vor fi scurte, necontând însă semnificativ.

petreceri pentru angajati

Avem nevoie de o guvernare „suficient de bună”, ca să citez principiul winnicottian. O guvernare care să reprezinte un reper de moralitate, de eficiență, de respect pentru sine și apoi pentru cetățean, o guvernare care să hrănească nevoia de creștere a cetățenilor săi, dar care să poată impune limite ferme, securizante, nici foarte strâmte, nici foarte largi. Un stat interesat de creșterea „copiilor” săi pe termen lung, vizionar și întreprinzător. Și, toate astea să fie susținute suficient de mult timp pentru ca schimbarea să persiste.

Asemeni căilor neuronale, care necesită repetiție într-un timp îndelungat pentru a se stabiliza și a da naștere la „noi obiceiuri”. Dacă însă vom schimba un set de „părinți” răi cu alți părinți răi și din când în când ne vom afla alinarea „fugind de acasă” (asta apropo de mirarea – cum de pot românii să se comporte ok în străinătate, dar acasă nu?), evoluția va fi compromisă și vom continua să ne gândim scăparea fiecare pentru sine, la nivel individual.

Poate că totuși, la un moment dat, oamenii din vârful ierarhiei vor înțelege importanța crucială pe care o au în dezvoltarea semenilor și vor începe să creeze o altă realitate pentru ei. Asemeni părinților, pentru copiii lor.

CATALIN BOTEZATU - magazin oficial
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.